PUTINA DECENTA

Sustin inca faptul ca "Libertatea de expresie este un drept recunoscut si apreciat pe acest blog". DAR voi sterge orice comentariu care are legatura cu vulgarul. Pana la urma urmei e blogul meu si fac ceea ce cred eu ca e bine pentru mine.

De-ale mele

Oricare zi este la fel de buna pentru "a muri" ca si pentru "a trai".

Asculta... marea

Poveste

Intr-o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane.

Si ii spune asa:

Exista in fiecare dintre noi doi lupi.

(La noi, la crestini, cei doi lupi sunt ingerii, cel de pe umarul drept si cel de pe umarul stang.)


Lupul Raului. El este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul..

Lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea.

Dupa o clipa de gandire nepotelul il intreaba:

''Bunicule si care lup castiga?''

La care batranul ii raspunde simplu:

'Cel pe care il hranesti'

Marea mea iubire... marea...

Apus de soare

Întotdeauna am iubit mai mult răsăritul decât apusul soarelui... Mama spunea că atunci când am venit urlând din toţi rărunchii (ştiam eu ceva?!) pe această lume a fost prima zi în care arzătorul astru şi-a întins razele în acest loc după o iarnă geroasă. Acum însă, în măsura în care anii au trecut prin mine, am învăţat să preţuiesc pacea şi liniştea din asfinţit.

De-ale mele

A fi egoist inseamna sa nu mai vezi dincolo de limita propriei dureri.

Oblic peste lume

Ceva ce in Romania nu vom vedea prea curand

Bunicul

Cele mai multe vacanţe din copilaria mea le-am petrecut la bunicii din partea mamei mele. Probabil că bunicul a fost eroul meu... L-am iubit la nebunie.
Nu avea ceva ieşit din comun, avea doar ceva aparte... Felul hotărât şi totusi delicat în care se impunea în faţa celorlalţi, căldura din ochii lui albaştri care topea, felul în care se bărbierea cu briciul în faţa oglinjoarei rotunde, modul lui de a aşeza pătura pe pat încât să nu rămână nicio cută, calmul cu care tăia firele de iarba rebele crescute între pietrele din curte, răbdarea de care dădea dovada când se juca cu mine sau când îmi răspundea la "De Ce-urile" mele, până şi tonul cu care alunga sau chema pisica...
Îmi amintesc cum mă păcălea că pleacă la vânătoare ca îmi aducă pastramă de căprioară... Pleca la muncă cu pastrama din cămara bunicii în rucsac şi întodeauna seara îmi spunea că a vânat pentru mine... Iar acel gust inconfudabil nu l-am mai regăsit nicicând...
Aveam scăunelul meu, singurul vopsit în albastru la masa scundă şi rotundă din lemn...
Vara când ploua, în zilele toride, mă lasa să umblu desculţă până când mă transformam în ploaie, ca apoi să mă îmbrace într-un prosop aspru şi să îmi mă încalţe cu botoşei de lână... Era o senzaţie extrem de plăcută...
Îmi aduc aminte cum, într-o zi, când mă jucam de-a prinselea cu copiii în faţa şcolii (şcola fiind exact lângă casă, pe un teren pe care îl donase el), m-am căţărat pe o buturugă şi m-am lovit într-un ciot atât de tare încât am leşinat. M-am trezit când mă ducea în braţe şi îmi povestea despre o alifie pe care o avea din timpul războiului... Semnul fizic încă îl mai am, poate va dispărea în timp...
Doar cel pe care l-a lăsat în mine va trăi mereu.

Vine primavara, nu?

Multumesc

Probabil aveam nevoie de incurajarea ta pentru a mai continua sa scriu, anonim... Nu sunt convinsa ca timpul nu ingheata. Cineva spunea la un moment dat ca nu timpul trece... ci noi trecem prin timp. Nereusind sa scap de subiectivismul, pesimismul si sensibilitatea specifice zodiei mele (dau si eu vin pe ceva, deh) as zice ca eu mi-as dori ca timpul "meu" sa nu treaca. Mai visez si eu uneori.